România Socialistă, alianţa politică formată din Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat al Muncitorilor şi Partidul Comunist Român Secolul XXI, condamnă, în termini cei mai fermi, decizia Curtii Constituţionale a României privind anularea alegerilor prezidenţiale şi reluarea de la zero a întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui României, şi cere imperativ Curţii Constituţionale să revină şi să anuleze această decizie şi să dispună reluarea procesul electoral, respectiv turul II, pentru alegerea preşedintelui României, în data de 15.12.2024.

România Socialistă consideră decizia Curţii Constituţionale a României, de anulare a alegerilor prezidenţiale, o adevărată lovitură de stat, un atac direct asupra democraţiei din ţara noastră şi o bătaie de joc la adresa, a peste 9.000.000 de români, care s-au prezentat la vot şi si-au exprimat opţiunea.

România Socialistă solicită Parlamentului României să se întrunească de urgenţă şi să-l suspende din funcţia de preşedinte al României pe Klaus Werner Iohannis, adevăratul autor al acestei lovituri de stat, care în cele două mandate de preşedinte, nu a făcut altceva decât să saboteze şi trădeze România şi să sfideze poporul român.

Referitor la naraţiunea privind implicarea unei puteri străine, (în speţă Rusia), în procesul electoral din România, ce a stat la baza deciziei Curţii Constituţionale, atâta timp cât nu s-a demonstrat că procesul de numărare şi centralizare a rezultatului votului, ar fi fost afectat prin atacarea softului, lucru dealtfel confirmat de către STS. Renumărarea voturilor dispusă de CCR a reconfirmat rezultatul votului din primul tur, motiv pentru care Curtea a validat turul I şi a dispus ţinerea turului II, al alegerii preşedintelui în data de 08.12.2024. Decizia CCR de a revini în data de 06.12.2012, de a anula votul şi de a dispune reluarea procesului electoral de la zero, demonstrează că această decizie este o aberaţie juridică ce sfidează o minimă logică.

Privitor la acuzarea reţelei de socializare TikTok pentru promovarea excesivă a candidatului Călin Georgescu şi că acesta ar fi raportat cheltuieli zero, nu vedem unde a fost încălcată legea şi cu ce este vinovat domnul Călin Georgescu că alţi utilizatori ai reţelei au redistribuit postările sale. În comparatie cu dl. Călin Georgescu ceilalţi contracandidaţi ai săi au folosit mai mult această reţea, deosebirea fiind că aceştia şi-au făcut promovarea şi propaganda electorală pe bani mulţi, banii din subvenţiile acordate de la bugetul de stat partidelor parlamentare, banii noştrii din impozitele şi taxele plătite la stat.

Adevărul este că domnul Călin Georgescu nu a avut alte posibilităţi, ca şă-şi expună programul electoral şi să-şi promoveze imaginea, decât prin reţelele de socializare şi folosirea timpilor de antenă acordaţi la TVR şi Radio România, iar prin programul şi prestaţia sa a reuşit să ajungă în întâmpinarea doleanţelor românilor pe care i-a convins să-l voteze.

De fapt, dl. Călin Georgescu prin programul său: lupta pentru pace, readucerea bogăţiilor ţării noastre în proprietatea poporului român, păstrarea traditiilor şi credinţei poporului roman, apărarea demnităţii şi suveranităţii României, spune STOP jefuirii României şi exploatarea poporului roman, hoţiei şi tragerea la răspundere a celor responsabili de dezastru în care a fost adusă ţara noastră, a deranjat foarte mult partidele aflate la guvernarea ţării timp de 35 de ani, asa zise pro-europene şi care ar face orice pentru a-şi păstra privilegiile.

În acest sens solicităm celor aflaţi la guvernarea ţării noastre să puna capăt implicării României în conflictul din Ucraina şi să nu angajeze Ţara în război direct cu Rusia, război ce va presupune transformarea teritoriului nostru naţional în camp de luptă şi chiar punerea în discutie, la viitoarele tratative de pace, a existentei statului roman ca stat naţional şi unitar.